Etiologia infecției
Agentul etiologic este Nosema apis, un protozoar unicelular, care se localizează şi se înmulţeşte în intestinul mijlociu al albinei. Când condiţiile de viaţă nu-i sunt prielnice - situaţie care se întâmplă de regulă după moartea albinelor sau când este eliminat în mediul exterior odată cu excrementele - parazitul sporulează, formă sub care el dobândeşte o mare putere de rezistenţă. În momentul când sporul ajunge în intestinul albinei el germinează şi dă naştere parazitului activ, care intră în celulele peretelui intestinal, unde se hrăneşte, se înmulţeşte şi produce toxine (otrăvuri). Acţiunea iritativă şi inflamatorie a parazitului asupra epiteliului intestinal se exteriorizează prin diaree, în timp ce toxinele acţionează pe cale nervoasă, producând tulburări de locomoţie, urmate de paralizie. Difuzarea parazitului în interiorul familiei se efectuează prin transportul sporilor de către albine şi mai ales prin excrementele diareice. Răspândirea bolii de la o familie la alta şi de la o stupină la altă stupină se realizează prin intermediul apicultorului, a albinelor şi a unor paraziţi. Apicultorul favorizează răspândirea bolii prin lucrările de întărire a familiilor sănătoase, folosind faguri, puiet sau albine de la familii atinse de nosemoză; După cum se vede, majoritatea factorilor favorizanţi îşi manifestă influenţa spre sfîrşitul perioadei de iernare şi la începutul primăverii, ceea ce explică apariţia frecventă a nosemozei în această perioadă.
Cum recunoaștem prezența nosemozei (diareea albinelor) în stup
Semnele sub care se prezintă această boală sunt:
- o activitate redusă a familiilor de albine primăvara sau după perioadele reci şi ploioase din timpul verii;
- depopularea familiilor cu toate că puietul este sănătos şi relativ numeros;
- prezenţa unor fecale diareice pe stup şi în interiorul stupului;
- prezenţa unor albine moarte sau bolnave în faţa stupului; acestea din urmă manifestând slăbiciune generală, tremurături, paralizie, abdomenul umflat.
Cum combatem nosemoza (diareea albinelor)
În ceea ce priveşte combaterea acestei boli, având în vedere că manifestarea ei nu depinde numai de prezenţa parazitului ci, mai ales, de existenţa factorilor favorizanţi, prima măsură va fi stabilirea şi eliminarea acestor factori.
Tratament – preparate cu fumagilină. Forma cea mai obişnuită de administrare este în sirop de zahăr, în care preparatul se amestecă după ce mai întâi a fost frecat cu puţin zahăr tos şi dispersat în 100—200 ml apă fiartă şi răcită.
Când combaterea nosemozei se execută în perioada aprilie-iulie, tratamentul curativ al unei familii de albine va consta în administrarea a 8 doze preparat cu fumagilină, aplicate câte una la 3—4 zile interval. Pentru acest tratament, 10 ml de preparat se amestecă cu 20 1 sirop de zahăr, din care se va da fiecărei familii de albine din stupină câte 0,5 litri, repetându-se această doză de încă 7 ori (respectiv de două ori pe săptămână timp de 4 săptămâni).
Când combaterea nosemozei se execută în perioada februarie-martie, preparatul cu fumagilină se administrează în pastă sau în şerbet de zahăr; 10ml de preparat amestecat în 10 kg pastă, din care se va da fiecărei familii de albine din stupină câte 0,5 kg, repetându-se această doză de încă trei ori la interval de 7 zile (în total câte 2 kg de familie, în 4 porţii săptămânale a câte 0,5 kg). Bineînţeles că pentru ca medicamentul să poată fi introdus în pastă, aceasta trebuie în prealabil înmuiată prin încălzire, iar fumagilina dispersată mai întîi în apă. De reţinut că lichidele sau pasta în care urmează să se amestece acest medicament (la fel ca toate antibioticele de altfel) nu trebuie să depăşească temperatura de 40°C (să se poată ţine mâna în ele).
Tratamentul medicamentos trebuie completat cu măsuri de igienă şi anume: îndepărtarea fagurilor pătaţi de diaree, unirea familiilor slabe, uscarea împachetatului şi împachetarea suplimentară, înlocuirea mătcilor. Această ultimă măsură este necesară întrucât şi mătcile se îmbolnăvesc de nosemoză, din această cauză ele mor sau sunt schimbate de albine, iar pînă atunci ele contribuie la răspândirea bolii.
Cele mai eficiente tratamente împotriva nosemozei sunt cele din toamnă și în rezervele de hrană pentru iarnă
S-a constatat că rezultatele obţinute în combaterea nosemozei prin practicarea tratamentului de primăvară nu sunt dintre cele mai bune, întrucât în această perioadă deja unele familii au murit, iar altele sunt prea slăbite de boală pentru a mai putea valorifica tratamentul. În urma experienţelor, s-a dovedit că într-o stupină infestată evitarea apariţiei nosemozei în primăvara următoare poate fi realizată printr-un tratament de toamnă-primăvară sau numai de toamnă. Potrivit cu tehnologia stabilită pentru acest tratament, cu ocazia hrănirilor de completare făcute în luna august fiecare familie va primi câte 3 g fumagilină, administrate în sirop 2:1.
Există cercetători (Hanko, R. S. Cehoslovacia) care susţin că se poate preîntâmpina apariţia nosemozei în primăvara următoare numai printr-un tratament de toamnă, introducând conţinutul unui flacon de Fumidil în rezervele de hrană pentru iernare a 5 familii de albine.
În lupta împotriva nosemozei, deosebit de importante sunt măsurile preventive. De remarcat că rolul principal care determină evoluţia nosemozei îl are însuşi apicultorul, respectiv tehnica pe oare acesta o întrebuinţează în exploatarea familiilor de albine sau lipsa unor măsuri pe care el ar trebui să le ia pentru a le asigura condiţii prielnice de viaţă.
Ţinând seamă de acest fapt, măsurile prin care se pot preveni extinderea şi acutizarea nosemozei sunt următoarele:
- să nu fie deranjate inutil familiile de albine, mai ales la începutul primăverii, când întoarcerea timpului rece ar putea avea urmări destul de grave;
- să nu se facă roiri artificiale decât în măsura în care puterea familiilor o permite, să nu se divizeze familiile sau să li se ia din albine şi puiet mai târziu de mijlocul verii;
- să nu se permită întreruperea creşterii puietului între culesuri sau la sfârşitul verii, hrănirile de stimulare în aceste perioade fiind extrem de eficace;
- să se urmărească întărirea în cel mai scurt timp a familiilor slabe;
- să se reînnoiască sistematic echipamentul de faguri, în aşa fel încât din doi în doi ani toţi fagurii de cuib să fie schimbaţi; să nu se folosească faguri vechi, murdăriţi de exremente, care conţin în majoritatea cazurilor spori de Nosema;
- să se evite furtişagul;
- să se evite cauzele care ar putea provoca diareea la albine, cum ar fi spre exemplu hrănirile de completare făcute toamna tîrziu, iernarea pe miere de mană sau umiditatea ridicată din stupi;
- să se instaleze stupinele în vederea iemării pe locuri uscate, însorite şi adăpostite de vânturile dominante;
- să se menţină o permanentă curăţenie în stupi şi în stupină; să se dezinfecteze utilajul apicol după fiecare întrebuinţare iar stupii în fiecare an.
Bibliografie: Manualul apicultorului începător și profesionist