ALIMENTAŢIA OILOR ÎN GESTAŢIE. Conținutul rației, sfaturi utile

Alimentaţia în prima parte a gestaţiei durează 90 de zile şi are un nivel mai redus. În primele două luni de gestaţie, oile pot fi întreţinute pe pajişti naturale şi cultivate, porumbişti, culturi de rapiţă şi varză furajeră. După terminarea posibilităţilor de păşunat, se trece la alimentaţia oilor la adăpost, administrându-se fân, vreji de mazăre, paie, coceni, sfeclă, gulii, nutreţ însilozat. În această perioadă se pot întocmi structuri de raţii fără adaos de concentrate. Nutreţurile grosiere se recomandă să se administreze tocate şi în amestec cu suculentele. În structura raţiei pot intra 1-2 kg fibroase, 2-3 kg suculente şi 100-200 g concentrate. În hrană trebuie să se asigure carbonatul de calciu şi sarea bulgăr pentru lins.
 

 
Alimentaţia în a doua parte a gestaţiei are o duratǎ de 60 de zile şi prezintǎ un nivel superior perioadei anterioare. În structura raţiei la oile în gestaţie avansată, predomină fânul de bună calitate şi se reduc treptat grosierele şi nutreţul murat. Nutreţurile concentrate se majorează pentru a completa, la un volum mai redus a raţiei, atât necesarul energetic cât şi cel proteic.
 
Conţinutul raţiei trebuie să asigure la un nivel şi raport optim glucidele uşor solubile, calciul, fosforul şi carotenul. Rădăcinoasele conţin cantităţi mari de glucide uşor solubile, care pe lângă rolul energetic, au mare importanţă în dezintoxicarea organismului.
 
Carenţa alimentaţiei în glucide la oile în gestaţia avansată poate determina toxiemia de gestaţie. Această toxicoză de gestaţie apare după un regim de hrană unilateral, uscat şi cu grosiere, cu conţinut scăzut în glucide, proteine, caroten şi microelemente. Pentru prevenirea acestei tulburǎri se recomandǎ o alimentaţie raţionalǎ la sfârşitul gestaţiei şi începutul lactaţiei. Aceasta se poate realiza prin administrarea unor nutreţuri de volum de bunǎ calitate (fânuri, siloz, sfeclǎ), folosirea în hranǎ a nutreţurilor concentrate bogate în amidon şi proteinǎ sau folosirea unor preparate speciale (monopropilen glicol, acid propionic) care asigurǎ glucoza necesarǎ.
 
O subalimentaţie îndelungatǎ în a 2-a parte a gestaţiei determinǎ reducerea rezervelor corporale de grǎsime, a viabilitǎţii şi greutǎţii mieilor la naştere cu influenţǎ negativǎ asupra producţiei de lapte dupǎ fǎtare.
 

În funcţie de greutatea corporală şi faza gestaţiei, oile pot primi:

• 1,5-2 kg fân,
• 1-2 kg suculente şi
• 200-300 g amestecuri de concentrate.

 
În cazul administrării unor cantităţi mai mici de fân, este necesar să se introducă în raţie, cantităţi minime de nutreţuri concentrate proteice (şroturi, mazăre). Microelementele şi vitaminele A şi E se asigură prin introducerea în raţie a zoofortului, în proporţie de 1% din substanţa uscată a raţiei. În alimentaţia oilor gestante se pot administra şi nutreţuri combinate.
 

 
Cu 15–20 de zile înainte de fătare nutreţul murat sau rădăcinoasele (sfecla, guliile furajere) se scot din raţie, acestea fiind înlocuite cu nutreţuri concentrate. Se va evita utilizarea nutreţurilor mucegăite alterate şi îngheţate care pot provoca avortul.
 
Raţia se administrează în 2 tainuri în prima parte a gestaţiei şi în 3 tainuri în gestaţie avansată. Se recomandă asigurarea sării sub formă de bulgări pentru lins iar apa să fie la discreţie, proaspătă, curată, la temperatura de 8-12°C.
 
Aplicarea unei alimentaţii la nivelul cerinţelor oilor gestante, pentru ca în momentul fǎtǎrii sǎ fie realizatǎ o rezervǎ corporalǎ de grǎsime (4-6 kg) care sǎ asigure cu energie producţia de lapte, pe de o parte şi prevenirea avorturilor pe de altǎ parte, sunt condiţiile principale pentru obţinerea unei producţii ridicate de lapte de oaie.
 
Bibliografie: ALIMENTAŢIA ANIMALELOR. Aurel Şara, Mihai Benţea.