ROMÂNIA VA SUSȚINE DOAR TRANZITUL CEREALELOR DIN UCRAINA

19 apr 2023
În 2 luni începe recoltarea cerealelor. În acest context, producătorii din România se vor confrunta cu lipsa capacităţii de depozitare având în vedere cantităţile suplimentare de cereale provenite din Ucraina și o posibilă perturbare a pieţei agricole din țară, transmite AGROMEDIA, cu referire la Agerpres.

Astfel, România susţine reintroducerea taxelor vamale pentru importurile de cereale din Ucraina (salvgardare accelerată) şi asigurarea doar a tranzitului către statele care au nevoie de cerealele ucrainene.

Această poziţie a fost transmisă în data de 12 aprilie de ministrul Agriculturii, Petre Daea, către ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, MAT fiind instituţia care exercită atribuţii în domeniile politicii comerciale şi afacerilor europene.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, va discuta cu omologul său ucrainean, Mikola Solski, în format online, astăzi, 19 aprilie. Totodată, la nivel european, în Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană" (COREPER II) va fi analizată propunerea de prelungire a Regulamentului 870 adoptat în 30 mai 2022 prin care produsele din Ucraina sunt scutite de plata taxelor vamale şi se facilitează tranzitul către UE şi ţări terţe.

Apreciem că au fost deja adoptate de ţara noastră o serie de măsuri pentru eficientizare fluxului de produse originare din Ucraina către state terţe, de aceea propunerea de reînnoire a măsurilor de liberalizare a comerţului după expirarea Regulamentului 2022/870 în data de 5 iunie 2023 incubă în continuare o serie de aspecte sensibile, se arată în scrisoarea MADR.

Fermierii români solicită restricţionarea imediată a importurilor de mărfuri agricole de provenienţă ucraineană, cel puţin până la reintroducerea taxelor vamale, prin parteneriate bilaterale cu Ucraina.

MADR a anunţat la finele săptămânii trecute că situaţia creată pe pieţele a şase state-membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina va fi abordată în mod unitar.

O zi mai târziu, Polonia şi Ungaria au decis să interzică importurile de cereale din Ucraina pentru a proteja sectorul agricol local, după ce o avalanşă a ofertei a redus preţurile în întreaga regiune.

Ucraina şi-a exprimat regretul faţă de decizia poloneză, spunând că "rezolvarea diferitelor probleme prin acţiuni unilaterale drastice nu va accelera o soluţionare pozitivă a situaţiei".

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a transmis că acţiunile comerciale unilaterale ale statelor UE sunt "inacceptabile", după ce Polonia şi Ungaria au interzis importurile de cereale şi alte produse alimentare ucrainene, pentru care UE şi-a deschis piaţa fără a li se impune respectarea standardelor europene de calitate şi au provocat pierderi sectorului agricol al ţărilor central şi est-europene din cauza supraofertei şi prăbuşirii preţurilor.

De asemenea, în scrisoare se cere activarea măsurii de salvgardare accelerată pentru evitarea perturbării lanţurilor de aprovizionare cu alimente la nivelul UE şi implicit asigurarea condiţiilor de concurenţă echitabile pe piaţa internă a UE în contextul îngrijorărilor manifestate de către principalele organizaţii şi asociaţii europene de profil cum ar fi COPA-COGECA sau Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare din România.

Va fi monitorizată respectarea standardelor veterinare şi fitosanitare ale produselor din Ucraina

Reprezentanţii MADR au cerut monitorizarea periodică de către CE a fluxurilor comerciale provenite din Ucraina pentru evitarea perturbării pieţei agricole din România, implicit a celor din ţările care au graniţă directă cu Ucraina, în timp ce schimburile comerciale bilaterale trebuie să respecte cadrul juridic de cooperare economică convenit prin acordul de asociere între UE şi Ucraina. În acest context se impune şi întărirea controalelor în vederea respectării de către operatorii economici din Ucraina a standardelor veterinare şi fitosanitare, respectiv a celor privind siguranţa alimentară în cazul exporturilor de produse agroalimentare pe piaţa internă a UE.

MAE a comunicat demersurile realizate pentru sprijinul multidisciplinar acordat Ucrainei, dar şi cu privire la identificarea de soluţii pentru diminuarea problemelor întâmpinate de fermierii români. Mai mult, MADR susţine poziţia şi propunerile premierului României, Nicolae-Ionel Ciucă, din Scrisoarea comună transmisă de Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia către Comisia Europeană cu privire la măsurile de contracarare a efectelor negative ale majorării importurilor de produse agroalimentare originare din Ucraina pe piaţa internă a UE. Tot aici se mai comunică despre importanţa introducerii taxelor vamale şi a contingentelor tarifare în cazul în care importurile de produse agroalimentare originare din Ucraina cauzează prejudicii grave producătorilor din România.

De asemenea, Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România cere separarea, în vămile româneşti, a fluxurilor de mărfuri agricole în funcţie de provenienţă sau separarea pe intervale diferite de timp a fluxurilor, astfel încât să nu existe suprapuneri pe fluxurile logistice ale produselor de origine ucraineană şi română (ex: per săptămâni, pare/impare).

Organizaţia cere şi asigurarea trasabilităţii importurilor printr-un control strict al calităţii şi evitarea ambiguităţilor legate de originea mărfurilor agricole prin aplicarea şi în aceste situaţii a unor forme de monitorizare deja utilizate, aşa cum este sistemul Ro E-Transport.

Amintim că, pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicate importurilor de cereale şi altor produse alimentare ucrainene. Deşi statele central şi est-europene au sesizat Comisiei Europene distorsiunile provocate astfel pe pieţele lor, instituţia comunitară a prelungit recent liberalizarea acestor importuri ucrainene până în iunie 2024.
loading ...