FONDUL PENTRU ANTREPRENORIAT ȘI CREȘTERE ECONOMICĂ A MOLDOVEI VA FI MAJORAT

28 dec 2023
Parlamentul a votat, în a doua lectură, pentru ratificarea ACORDULUI de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova și Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK) din Polonia, care are drept scop susținerea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii din țara noastră. Banii sunt destinați pentru finanțarea Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei (FACEM) al Instituției Publice Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
 
Astfel, BGK va acorda țării noastre un credit în valoare de 5 milioane de euro, pe un termen de șapte ani. Rata contractuală va fi de 3,65% anual, însă Republica Moldova va achita doar 0,5% anual. Restul ratei va fi subvenționată de Comisia Europeană, care va mai oferi și un grant de 1 milion de euro pentru asistență tehnică, servicii de consultanță și consolidarea capacităților ODA.
 
Implementarea acestui Acord de împrumut va avea drept rezultat furnizarea de resurse financiare accesibile și pe termen lung pentru întreprinderile mici și mijlocii, cu o rată a dobânzii mai mică decât cea de piață. De asemenea, se urmărește stimularea creării și menținerii locurilor de muncă prin acordarea suportului pentru agenții economici care contribuie la creșterea economică și a ocupării forței de muncă.
 
Proiectul de lege prin care a fost creat Fondul pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a fost adoptat de Parlament în luna noiembrie a anului trecut. Acesta oferă întreprinderilor mici și mijlocii acces la finanțare în condiții avantajoase. Pentru asta sunt utilizate instrumente de finanțare precum credite, compensarea totală sau parțială a costurilor împrumuturilor, precum și alte mecanisme de finanțare.
loading ...