Vulpile și șacalii s-au înmulțit considerabil și terorizează locuitorii din satele de pa malurile râurilor Nistru și Prut. De aproape cinci ani, satul Tudora, de pe malul râului Nistru, e terorizat de vulpi şi şacali. Sălbăticiunile pot fi întâlnite pe străzile din localitate, sau pot intra chiar și în gospodării, transmite AGROMEDIA, cu referire la TVR Moldova.
Acum câteva luni, o vulpe a sfâşiat toate păsările din curtea Eudochiei Şevcenco.
Ziua în amiaza mare, pe la vreo 12.00, păsările le-am dat drumul în grădină. Vin de la lucru că eram la serviciu gălăgie, câinile latră, toate păsările în ogradă. Când mă duc, da ea a gâtuit, care le-a gâtuit, deja le îngropa. Eu la dânsa, da ea se întoarce, hîrâie la mine. Doamne, povestește femeia.
Citește și: CUM SCĂPĂM DE DIHOR? Metode practice, ce punem în capcane?
Deseori, noaptea în localitate dau buzna şi şacalii, care s-au înmuţit semnificativ în ultimii ani. Prădătorii şi-au făcut vizuini prin stufărişuri şi fâşiile forestiere din zonele de frontieră, unde vânătoarea e interzisă prin lege. Zoologiştii avertizează că, odată cu înmulțirea şacalilor şi vulpilor, scade drastic numărul fazanilor, iepurilor şi cerbilor.
Dacă cândva ei populau luncile Prutului şi Nistrului, acum au început să se răspândească prin coridoarele, prin afluenţii acestor două râuri. Se răspândesc şi în stufărişuri şi în păduricele şi acum se întâlnesc aproape în toate raioanele. Aceşti doi prădători importanţi care au un imact deosebit asupra biodiversităţii ecosistemelor noastre, acum, la moment ar trebui să fie reglaţi pe parcursul întregului an, explică Anatolie Savin, specialist în Zoologie.
În Republica Moldova sunt aproxiamtiv 30 de mii de vulpi, de aproape şase ori mai multe decât norma ecologică, şi peste trei mii de şacali, aproape dublu decât acum trei ani. Legislaţia permite vânarea acestora, în număr nelimitat, însă doar în anumite perioade ale anului.