DE LA CÂTEVA PĂSĂRI PENTRU CONSUMUL FAMILIEI, LA PROPRIA AFACERE CU PREPELIȚE

30 jun 2023
Daniela Nastas din satul Rublenița, raionul Soroca, administrează astăzi propria afacere cu prepelițe. Primele păsări au venit în familia Nastas pentru consum intern, dar cu mult curaj, ambiţie şi perseverenţă tânăra a pus pe roate o afacere.

Ideea a apărut acum 2 ani. Având un copil mic, am vrut să am mereu carne proaspătă de prepeliță, dar în raion nu prea se găsește. Astfel, am decis întâi să le creștem pentru consumul familiei. Am cumpărat incubator, ouă și 2 ani am avut carne de prepeliță pentru toată familia, spune antreprenoarea.

Citește și: RECOLTEAZĂ CÂTE 120 T/HA DE MORCOV ȘI 100 T/HA DE CEAPĂ

În prezent, mini-ferma are peste 1400 de păsări, acest lucru a fost posibil, grație investițiilor în valoare a peste 130 de mii de lei, atrase din cadrul unui proiect, spune tânăra antreprenoare. Mini-ferma Danielei, este dotată cu un incubator, o încăpere unde sunt crescuți puii de prepeliță și o altă încăpere unde se află păsările mature.

Anul trecut, am decis să extindem această idee și am aplicat la grantul „Femei în afaceri”. Am obținut banii de care am avut nevoie. În prezent, avem 248 de prepelițe de 3 săptămâni și 1200 de prepelițe din ou. Cea mai grea perioadă este până păsările împlinesc 3 săptămâni. E nevoie de reglare strictă a temperaturii și umidității din maternitate, încăperea în care stau până la această vârstă.

Avem 2 specii de prepelițe: Texas Broiler și Fenix Auriu. Primele sunt mai bune pentru carne, are o culoare mai galbenă, iar celelalte sunt mai mult pentru ouă, explică tânăra.

Citește și: DEȚINE ECHIPAMENT DE RĂCIRE ȘI O LINIE DE SORTARE ȘI AMBALARE A CIREȘELOR

Deşi sunt de două ori mai mici decât ouăle de găină, cele de prepeliţă au o valoare nutriţională mai mare, susțin specialiștii. Consumate regulat, aceste ouă cresc imunitatea, tratează anemia şi scad colesterolul.

Ouăle le livrăm prestatorilor cu care deja avem contracte. Ele sunt foarte bune pentru copii și se spune că 1 ou de prepeliță înlocuiește 5 ouă de găină. Și carnea este cu mult mai multe proteine și vitamine, spune Daniela.

Recunoaște că i-a fost destul de dificil la începuturi. Au fost momente când a dorit chiar să renunțe la afacere, dar, susținută de familie și de cei din jur, a mers mai departe. Deși dintr-o mică afacere de familie, s-a transformat într-o afacere cu profit, totuși cel mai fidel client, rămâne a fi feciorul Danielei.

Citește și: ȘI-AU DESCHIS PROPRIA FERMĂ CU 80 DE MII DE PUI ÎN ITALIA

Un kg de carne de prepeliță, la mini-ferma Danielei, costă 140 de lei, iar un ou, se vinde cu un leu. Producția este comercializată și prin intermediul rețelelor de socializare.

Daniela zice că nu se opreşte aici, având deja o strategie de dezvoltare bine gândită a afacerii sale pentru viitor. Își dorește să ajungă la numărul de 10 mii de prepelițe.

Sursa: Ziarul Nostru
loading ...