ZECE BENEFICII ALE USTUROIULUI. De ce trebuie să-l consumi zilnic?

10 mai 2023
Usturoiul este un condiment tradițional românesc mereu la îndemână, îl știm dintotdeauna și îl folosim pentru gustul bun pe care îl poate da anumitor mâncăruri. Uneori îl evităm din pricina sensibilității pe care o putem avea la stomac din cauza lui; arsenicul, care se găsește în cantități infime în miezul sau, este cel ce poate da arsurile bine cunoscute. Chiar și așa, usturoiul poate fi consumat cu încredere, daca eliminăm miezul, căci o mare parte din proprietățile sale curative se mențin.
 

Iată 10 beneficii miraculoase ale usturoiului:


     1. Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural, cunoscut sub formă de aliment pur

În prezența sucului său, germenii de răceli, gripe și viroze au șanse minime de supraviețuire. Combate infecțiile, degajează sinusurile, bronhiile și plămânii. Un miligram de usturoi are aceeași putere ca douăzeci și cinci de unități de penicilina.

     2. Este eficient împotriva streptococilor

Streptococii care cauzează scarlatina, difteria, inflamarea învelișului inimii (febra reumatică) sunt distruși de usturoi. În usturoi s-au găsit multe substanțe importante. Germaniul nutritiv, cu efect anticancerigen dovedit, face parte dintre ele. De fapt, usturoiul este una dintre cele mai bogate surse de germaniu și seleniu organic (vital în prevenirea bolilor de inimă și a multor forme de cancer).

Usturoiul conține substanța ajoena care „diluează” sângele, astfel prevenind cheagurile potențial periculoase. Usturoiul are peste o sută de compuși ai sulfului cunoscuți. Acești compuși ajută la reducerea tensiunii și a nivelului de zahăr din sânge, alungă astmul și bronșita, îmbunătățesc circulația și funcțiile inimii, previn cancerul și ajută organismul să se debaraseze de toxinele periculoase.
    
     3. Consumul de usturoi poate ajuta la prevenirea bolilor arteriale


Testele medicale au arătat că rădăcina cu aromă înțepătoare are „o acțiune protectoare foarte semnificativă” în limitarea efectelor coagulării sângelui cu nivel mare de colesterol.
    
     4. Coboară tensiunea arterială crescută


Se spune că sute de medici au găsit usturoiul ca fiind cel mai sigur și mai de nădejde mod de a combate hipertensiunea. Nimeni nu știe exact din ce cauză. Unii doctori cred că usturoiul dilată (deschide) arterele, scăzând presiunea. Alții citează puterea sa de a înlătura infecțiile de diverse feluri și, prin urmare, de a reduce tensiunea crescută. Totuși, e clar că tensiunea scade.

De fapt, usturoiul pare să satisfacă toate cerințele unui agent terapeutic perfect pentru reducerea tensiunii sanguine:
  • Este absolut sigur.
  • Nu are efecte secundare negative; nu s-a găsit nici o limitare a dozajului.
  • Tensiunea sanguină se reduce treptat – într-o perioadă de timp – fără nici o cădere neașteptată care ar putea șoca organismul!
  • Nu interacționează cu efectul medicamentelor pe care le ia pacientul la recomandarea medicului.
  • În aproape toate cazurile testate, a alungat stările de slăbiciune, amețelile, durerile de cap, țiuiturile din urechi, durerile din piept.
  • Se pot obține rezultate bune, indiferent de vârsta persoanei sau de starea sa fizică.
  • Este ușor de luat și sub formă de tablete fără miros.
     5. Usturoiul este un aliment adjuvant în diabet

Usturoiul nu vindecă diabetul și nu trebuie folosit fără permisiunea medicului. Dar dovezile arată că poate fi un mod util de a scădea glicemia și, astfel, de a controla boala.

     6. Usturoiul reîntinerește ficatul

Principala valoare a usturoiului în tulburările hepatice constă în puterea sa de a detoxifia prin eliminarea bacteriilor putrefactive din intestine și, astfel, de a ajuta ficatul să se odihnească. Este un stimulent dovedit al sucurilor gastrice și ajută la stimularea și intensificarea fluxului sanguin prin ficat. Dacă usturoiul nu e tolerat, cauza e o deficiență a organelor digestive – mai ales a ficatului. Un stomac sau un ficat în stare bună nu se va revolta niciodată împotriva unui element atât de natural și benefic ca usturoiul.

     7. Un leac alimentar pentru bolile de stomac

Luat cu regularitate, usturoiul poate vindeca bolile de stomac și intestine. Se știe că allicina din usturoi stimulează pereții stomacului și ai intestinelor, pentru a secreta enzime digestive. Dar usturoiul luat de persoanele suferinde de asemenea afecțiuni trebuie să fie diluat sau amestecat cu alte mâncăruri, precizează același expert. Un mod excelent de a atenua efectele usturoiului este acela de a-l găti, sau a-l combina cu ou și lapte.

Totuși, usturoiul nici măcar nu e nevoie să fie mâncat. Se poate folosi în cataplasme sau băi pentru picioare și mâini, spre a calma stomacul. Puterile sale de penetrare sunt atât de mari, încât e absorbit direct prin piele. Folosit în acest mod, are o eficacitate demonstrată de nouăzeci și cinci la sută. Din cele mai vechi timpuri și până în prezent, usturoiul a fost lăudat în întreaga lume pentru eliminarea gazelor, a crampelor și a simptomelor de inflamare.

     8. Usturoiul este un puternic ajutor în constipație

Un reputat cercetător și expert în terapia cu usturoi declara că persoanele care suferă de constipație își pot găsi rezolvarea mâncănd cu regularitate cantități moderate de usturoi, amestecate cu ceapă, lapte sau iaurt. Allicina din usturoi, afirma el, stimulează mișcările peristaltice ale pereților intestinali, rezultând în mobilitatea scaunului.

     9. Un leac alimentar eficient în problemele nasului și gâtului

Usturoiul e cunoscut de mult timp ca antiseptic miraculos în cazurile care implică infecții la ochi, urechi, nas și gât. Dacă se ia un cățel de usturoi în gură, la începutul unei răceli, și e ținut pe partea dintre dinți și obraz, răceala va dispărea în câteva ore sau cel mult o zi. Nu va ustura deloc, dacă nu îl mestecați. Doar răzuiți-l cu dinții, din când în când, pentru a elibera câte puțin suc.

De asemenea, usturoiul are efect curativ asupra bolilor cronice ale organelor respiratorii superioare, absorbind toxinele – ceea ce e valabil și pentru inflamațiile cronice ale amigdalelor, glandelor salivare și glandelor limfatice învecinate, empiemele sinusurilor maxilare, faringitele și laringitele grave și alte boli.

     10. Usturoiul ajută mult în problemele aparatului genital feminin

Emenagog dovedit, stimulează fluxul menstrual. Este un remediu milenar pentru problemele femeilor. Astăzi, știm că abilitatea usturoiului de a mări absorbția de vitamina B1 în organism poate fi de o valoare extremă pentru alungarea grețurilor matinale, a sindromului premenstrual și a multor altor probleme.

Sursa: Sfatul părinților
loading ...