USTUROIUL COMUN. Allium sativum L. ssp. Vulgare. Familia Liliaceae
Usturoiul este o plantă cu mare valoare alimentară, condimentară și aromatică. La toate acestea se adaugă valoarea sa terapeutică, mai ales în medicina modernă naturistă.Cultura de usturoi se poate realiza din toamnă sau din primăvară, în funcție de grupa ecologică de care aparțin soiurile folosite. Pentru o recoltă bună, solul trebuie să aibă un agrofond bogat.
Pregătirea terenului începe din toamnă
Dacă înființarea culturii se va realiza în primăvară, pregătirea terenului în toamnă se va realiza în mod obișnuit, finalizându-se cu arătura de bază, care se lasă în brazdă nelucrată.Lucrările de pregătire a terenului se continuă în primăvară devreme. Terenul se mobilizează cât mai bine prin două lucrări cu grapa cu discuri, executate perpendicular una pe cealaltă, la adâncimea de 10-12 cm. Între cele două grăpări se administrează circa 200-300 kg/ha azotat de amoniu și unul din erbicidele specifice ce se aplică înainte de semănare, cu încorporare.
Plantare usturoi
Materialul de plantat îl reprezintă bulbilii, care trebuie să fie de mărime mijlocie, neprovenind nici de la exteriorul bulbului, pentru că se consumă o cantitate prea mare de material biologic (deși aceștia sunt cei mai rezistenți la frig și generează plante mai viguroase), dar nici din centrul bulbului, pentru că sunt prea mici și, adesea, afectați de atacul nematozilor.
Deosebit de important este de cunoscut faptul că, după recoltare, bulbii maturi se află într-un stadiu dormind, care este obligatoriu. Ieșirea din starea dormindă se realizează prin păstrarea usturoiului de plantat la temperaturi de circa 70C, timp de 2-3 luni (o parte din această perioadă, bulbii o petrec în câmp, după plantare).
Plantarea bulbililor de usturoi se face manual sau semimecanizat (prin deschiderea rigolelor de plantare). Plantarea mecanizată, deși posibilă, este mai puțin recomandată pentru că asigură mai greu uniformitatea adâncimii și distanței de plantare. Prin plantarea manuală se realizează fixarea bulbilor în sol în poziție verticală, care este cea mai favorabilă pentru germinare și răsărire.
Adâncimea de plantare pentru usturoi este 3-4 cm, primăvara. Schema de înființare este de patru rânduri pe stratul înălțat, la distanțe egale între ele de 25-28 cm, cu o distanță între plante (bulbili) pe rând de circa 5-7 cm, asigurând o densitate de 400-500 mii plante/ha, după literatura și practica de la noi din țară. Pentru realizarea acestei densități, norma de plantare usturoi este de 400-600 kg bulbili/ha. Surprinzător este faptul că în Franța se practică densități de 2-3 ori mai mici, deși cantitatea de bulbili este de 2-3 ori mai mare (1200 kg/ha), ceea ce presupune că se folosesc bulbilii cei mai mari.
Se va aplica o udare pentru a asigura înrădăcinarea bulbililor, dacă nu au survenit precipitații, mai ales dacă aceasta a fost întârziată și survine o perioadă lungă de secetă. În felul acesta se previne întârzierea culturii și intrarea sa sub incidența zilelor mai scurte.
Atenție deosebită se acordă aerisirii solului prin prașile și aplicării fertilizării faziale, mai ales cu azot (azotat de amoniu) sau cu azot și sulf (sulfat de amoniu sau azotat de amoniu și sulfat de potasiu), după recomandările făcute de Chaux și Foury (1994).
Prașilele repetate și aplicarea azotului sunt considerate elementele de succes ale culturii (mai ales în cazul atacului de nematozi și larve), care asigură regenerarea sistemului radicular și revigorarea plantelor (după opinia legumicultorilor din bazinele cu tradiție pentru această cultură).
Elementele nutritive trebuie să fie mai în abundență față de necesarul de la cultura de ceapă. Cerințe mai mari sunt pentru azot și potasiu. Totuși, un exces de azot poate determina formarea bulbilor laterali, care îngreunează recoltarea, precum și reduce capacitatea de păstrare (Brewster, 1994).
Fertilizare usturoi. Consumul specific pe tona de recoltă are următoarele valori: N=6,0 kg, P2O5=1,0 kg, K2O=5,5 kg (după Butnariu, 1992): După Chauy și Foury (1994) la o producție de 10 t/ha, consumul specific este: N=11 kg, P2O5=3-4,5 kg, K2O=8-10 kg, MgO=0,5 kg și S= 5 kg.
Dăunători și boli ale usturoiului
Bolile și dăunătorii usturoiului și cepei sunt aproape la fel. Dintre boli, cele mai periculoase sunt putregaiul alb și gri, helmintosporioza, fusarium, mucegai, mozaic, rugină și traheomicoză.Dintre insecte, cea mai frecventă cauză de probleme pentru usturoi sunt: nematodul tulpinilor, omizile, molia cepei.
Recoltarea usturoiului se realizează în momentul când bulbii sunt aproape de maturarea deplină și gâtul plantelor s-a înmuiat și lăsat pe o parte, iar frunzele încep să se îngălbenească. Întârzierea recoltării poate determina desfacerea cățeilor de pe bulb în sol, repornirea în vegetație („întoarcerea”) a bulbilor și îmbolnăvirea lor, în cazul apariției unor ploi.
Calendaristic, usturoiul de toamnă se recoltează în luna iunie, iar cel de primăvară o lună mai târziu. Producția este de 5-6 t/ha, dar potențialul soiurilor atinge, în condițiile de la noi din țară, până la 10-12 t/ha.
Bibliografie: LEGUMICULTURĂ. Munteanu Neculai, Stan Nistor.