CUM PREGĂTIM SEMINȚELE PENTRU RĂSADUL DE LEGUME?

10 jan 2024
Există câteva tehnici ecologice de pregătire a seminţelor care, deşi nu sunt obligatorii, ajută la încolţirea mai rapidă şi la obţinerea unor răsaduri de calitate. Acestea sunt dezinfecţia, umectarea sau umflarea, încolţirea forţată şi călirea.
 
Dezinfecţia seminţelor este necesară mai ales dacă acestea provin din gospodăria proprie.  E nevoie numai de un termometru de apă capabil să măsoare peste 50 de grade Celsius şi de multă atenţie. Seminţele se pun într-un săculeţ şi se introduc într-un vas cu apă încălzită la o anumită temperatură şi se ţin acolo o perioadă de timp. Tempeatura şi timpul diferă în funcţie de specia de legume: ardei, vinete, varza – 50°C/30minute; tomate – 52-54°C/1h; castravete, pepene – 35°C/1h. După dezinfecţie, seminţele se scot din saculeţ şi se întind pe o hârtie ca să se răcească.
 
Umectarea (umflarea) este un procedeu care se aplică în primul rând seminţelor care încolţesc mai greu (cum sunt ceapa, ardeiul, prazul sau vinetele) şi care face ca plantele să răsară mai repede. Pentru umectare, seminţele se pun în săculeţi confecţionaţi din pânză rară şi se introduc într-un vas cu apă la temperatura camerei pentru o perioadă de timp care depinde de la o specia la alta: ceapa, praz, telina > 48-60h; ardei, vinete, tomate > 24-48h; castraveti, pepeni, dovlecei > 12-20h; varza, conopida > 2-4h. Pentru a nu se deteriora, seminţele care se ţin în apă mai mult de 24 de ore trebuie scoase şi aerisite o dată pe zi, timp de 10-15 minute.
 
Încolţirea forţată se face imediat după umectare. Seminţele umflate se mai ţin 2-3 zile la temperatura camerei pentru a se usca (dar se stopesc totuşi cu puţină apă), timp în care le crapă coaja şi pot chiar să încolţească, după care se seamănă în răsadniţe şi se udă.
 
Călirea seminţelor se aplică la culturile timpurii, pentru ca răsadurile să reziste mai bine la frig. Operaţiunea se face imediat după umectare, se poate suprapune cu încolţirea forţată şi constă în ţinerea seminţelor la cald (temperatura camerei) timp de 24 de ore şi apoi la rece (1-4°Celsius) pentru alte 24 de ore.
 
Sursa: Agricultura românească 
loading ...