TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A MAZĂRII DE CÂMP. Premergători, semințe, densități recomandate

• Rotaţia culturilor

Este de dorit ca mazărea să urmeze după plante care părăsesc  terenul devreme, permiţând lucrarea mai timpurie şi cât mai corectă a solului, care să fie nivelat, fără resturi vegetale şi buruieni încă din toamnă. Cele mai bune rezultate se obţin după cereale păioase şi după  unele culturi prăşitoare cu recoltare mai timpurie şi în condiţiile în care au fost combătute bine buruienile.

Nu se  recomandă amplasarea culturilor de mazăre după alte leguminoase, pe de o parte, pentru a evita riscurile excesului de azot, iar pe de altă parte, din cauza perpetuării şi amplificării atacului unor boli; de altfel, pentru structura culturilor din România ar fi neraţional să se renunţe al efectul ameliorator al leguminoasei în asolament.

Mazărea este o plantă care nu se autosuportă şi, ca atare, monocultura este exclusă. În cazul cultivării repetate a mazării pe acelaşi teren, apare fenomenul de „oboseala solului”, care se manifestă, în principal, prin tulburări bruşte de creştere, absenţa formării nodozităţilor pe rădăcini, putrezirea rădăcinilor şi a tulpinii.
 

• Lucrările de pregătire a solului

Dezmiriştirea. Imediat după recoltarea plantei premergătoare şi eliberarea terenului de resturi vegetale, se recomandă să se efectueze o lucrare de dezmiriştit, cu scopul mărunţirii buruienilor, a resturilor vegetale (miriştea) şi a startului superficial al solului.

Arătura. Cât mai curând posibil terenul se ară cu plugul în agregat cu grapa stelată, la adâncimea de 25-35 de cm. Cultivatorii de mazăre recomandă, adesea, să se are mai adânc decât pentru alte culturi; îndeosebi pe solurile grele, afânarea adâncă a solului favorizând o mai bună dezvoltare a rădăcinilor în straturile adânci ale solului.

Arăturile efectuate vara se lucrează în mod repetat până în toamnă (se grăpează), lucrări prin care este nivelat terenul, sunt mărunţiţi bulgării şi sunt distruse buruienile care răsar, reducând, astfel, rezerva de buruieni.

Arăturile efectuate după premergătoare cu recoltare mai târzie pot fi lucrate  încă din toamnă sau pot fi lăsate în „brazdă crudă”. În mod obişnuit, se susţine necesitatea grăpării şi nivelării arăturii în toamnă, ceea ce oferă avantajul că, la desprimăvărare, terenul de usucă mai repede şi mai uniform şi se poate semăna mai devreme; cultivatorii de mazăre din zonele secetoase preferă acest sistem de lucrare a solului.

Grăparea. De regulă, în primăvară, sunt necesare două lucrări, dintre care o lucrare de grăpat la desprimăvărare, pentru mobilizarea solului şi o a doua lucrare, efectuată chiar înainte de semănat, cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu câmpuri de grapă cu colţi şi lamă nivelatoare, pentru mobilizarea solului pe adâncimea de semănat.
 

• Sămânţa şi semănatul

Sămânţa  de mazăre destinată semănatului trebuie să provină din culturi certificate, să fie sănătoasă, nefisurată, fără atac de gărgăriţă, să aibă puritate fizică minimum 98% şi capacitate de germinaţie minimum 80%.
Mazărea este semănată primăvara cât mai timpuriu, atunci când se poate pregăti terenul în condiţii bune (solul s-a zvântat bine). Calendaristic, în România, culturile de mazăre sunt semănate în cursul lunii martie (de regulă, în prima jumătate a lunii martie în sud şi în a doua jumătate în restul zonelor); spre nord şi în ultimii ani cu desprimăvărare târzie, sunt situaţii în care mazărea este semănată la începutul lunii aprilie.

Semănatul timpuriu oferă avantaje certe: sunt folosite bine cele 100-200 zile cu vreme favorabilă mazării, sub aspectul condiţiilor de umiditate, temperatură şi lungime a zilei (lunile martie-iunie). În acest fel, este valorificată în condiţii optime umiditatea acumulată în sol în sezonul rece şi care asigură germinarea seminţelor şi creşterea tinerelor plăntuţe.

Semănatul întârziat antrenează, de regulă, scăderea importantă a producţiilor; se discută chiar despre pierderi de producţie de 50%, la o întârziere de 20 de zile faţă de perioada optimă de semănat. Sunt afectate toate componentele de producţie şi îndeosebi numărul de boabe formate pe o plantă.

Densităţile de semănat recomandate sunt de 125-140 boabe germinabile/m2, pentru a se realiza 100-200 plante recoltabile/ m2. În mod obişnuit, la mazăre, se estimează un procent de răsărire în câmp de 75%.

Mazărea posedă o anumită „supleţe” privind densitatea lanului şi poate compensa parţial, prin ramificare, densităţile prea mici. Ca urmare, cu cât zona are un climat mai moderat, sub aspectul regimului termic şi pluviometric, cu atât se poate semăna cu densităţi mai mici, iar întârzierea semănatului are efecte negative mai pronunţate. Din contră, cu cât zona de cultivare este mai secetoasă, ci atât trebuie semănat mai devreme şi se va lucra cu densităţi mai mari.



Cantităţile de sămânţă corespunzătoare densităţilor optime sunt de regulă de 250-300 kg/ha.

Mazărea este semănată în rânduri dese (12,5 cm), prin care se asigură o mai bună distribuire a seminţelor. Semănatul mazării în cărări (similar cu ce  s-a prezentat la grâu) oferă avantaje certe, permiţând aplicarea tratamentelor de combatere a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor, foarte uniform, şi până în faze de vegetaţie mai avansate.

Datorită cerinţelor mari faţă de umiditate în faza de germinare, mazărea trebuie semănată mai adânc - la circa 6 cm adâncime.

Semănatul superficial este foarte dăunător deoarece conduce la un răsărit neuniform şi poate spori pagubele produse de atacul păsărilor. Semănatul exagerat de adânc este, de asemenea, defavorabil: aprovizionarea cu oxigen a seminţelor în curs de germinare este insuficientă, se amplifică atacul de boli şi, ca urmare, se înregistrează pierderi importante de densitate.
 

• Lucrările de îngrijire

Întreţinerea culturii de mazăre se realizează prin prăşit, pentru culturile care se înfiinţează în rânduri rare, atunci când plantele au 10 cm se poate face un prăşit mecanic, superficial, cu viteză mică.

Pentru combaterea dăunătorilor se folosesc microorganisme entomopatogene ca B. brassiniana pentru gărgăriţa frunzelor la mazăre şi Enthomophora sp. pentru păduchele verde al mazării.
 

• Recoltarea

Se poate afirma că recoltarea este cea mai dificilă lucrare din tehnologia de cultivare a mazării. Momentul optim de recoltare este greu de surprins din mai multe motive: coacerea eşalonată a boabelor şi păstăilor; dehiscenţa păstăilor şi scuturarea cu uşurinţă a boabelor, culcarea tulpinilor la pământ, la maturitate; spargerea uşoară a boabelor la treierat.



Se apreciază că perioada optimă de recoltare a unui lan de mazăre este foarte scurtă, de numai 4-5 zile. Ca urmare, lanurile de mazăre trebuie recoltate cu prioritate faţă de alte culturi. La recoltare, terenul trebuie să fie foarte bine nivelat şi fără buruieni.

Se recomandă să se înceapă recoltatul atunci când plantele s-au îngălbenit, frunzele s-au uscat şi 75% din păstăi sunt galbene, pergamentoase şi boabele s-au întărit. De regulă, maturarea şi recoltarea mazării au loc în a doua jumătate a lunii iunie; în zonele umede şu răcoroase şi în unii ani mai ploioşi, se întârzie până în prima decadă a lunii iulie.

În ţara noastră, recoltarea lanurilor de mazăre se efectuează divizat ( în două faze): în prima fază plantele sunt smulse sau tăiate cu maşina de recoltat mazăre (sau manual, pe suprafeţe mici) după care sunt lăsate în brazdă continuă câteva zile pentru uniformizarea coacerii; în faza următoare se treieră cu combina de cereale, prevăzută cu ridicător de brazdă şi efectuându-se o serie de reglaje specifice, îndeosebi cu scopul de a limita spargerea boabelor: reducerea turaţiei aparatului de treier la mai puţin de 600 rotaţii/minut; mărirea distanţelor dintre bătător şi contrabătător; reglajele se refac de 2-3 ori pe zi.

Dificultăţile întâmpinate la recoltarea mazării impun o foarte bună organizare; se lucrează de preferat dimineaţa devreme, pe rouă şi spre seară.

Treieratul se desfăşoară cel mai bine când umiditatea boabelor este cuprinsă între 18-20%; sub 15% boabele se sparg uşor, iar peste 22% treieratul se face cu dificultate.

Extinderea în cultură a soiurilor de tip „afila”, la care plantele nu se culcă la pământ la maturitate, permite recoltarea directă a lanurilor de mazăre dintr-o singură trecere cu combina. În acest caz se practică montarea unor degete speciale ridicătoare de lan la dispozitivul de tăiere al combinei.

Imediat după recoltare şi înainte de depozitare boabele de mazăre trebuie supuse operaţiunilor de condiţionare (gazarea contra gărgăriţei, eliminarea impurităţilor, uscarea boabelor până la 14% umiditate).

Mazărea este o cultură productivă, de la care se pot obţine peste 3.000 kg boabe/ha. Din producţia totală, boabele reprezintă 35-50%. Mazărea este apreciată pentru conținutul bogat de calorii.

Adunarea resturilor vegetale şi eliberarea terenului nu pun probleme deosebite. Vrejii de mazăre au valoare furajeră ridicată şu sunt adunaţi uşor, prin presare, folosind presa pentru furaje. Se poate conta pe recolte de 1,5-3t vreji/ha.