Ca îngrăşământ organic, sideratele sunt plante cu perioada scurtă de vegetaţie, cultivate în perioada când viţa-de-vie e în repaos (faza dezmuguririi), sau când are suprafaţa foliară redusă (nu umbreşte). Azotul, fosforul şi potasiul primite din sol şi asimilate de planta verde sunt uşor asimilate de cultura Vitis Vinifera. De exemplu:, trifoiul - o plantă după a doua coasă, aduce în sol cca 130 kg/ha azot (echivalentul a 300-400 kg de îngrăşământ comercial).
Semănatul sideratelor ca îngrăşământ verde se alege după criteriile: ciclul biologic prescurtat, creştere rapidă, productivitate mare de biomasă, posibilitatea fixării azotului atmosferic (mazăre furajeră), prioritar - categoria de leguminoase.
Din toate plantele posibile se evidenţiază: Borceagul, Trifoiul, Măzărichea, Fasolea. Norma de semănat recomandată de specialiști este de 100-150 kg/ha), lupin -150- 200 kg/ha, bob -150-200 kg/ha, soia -150 kg/ha), borceag de primăvară -60 kg, ovăz şi secară -120 kg.
Tehnologia de semănat: Borceagul se seamănă în rânduri dese cu lăţimea de 15 cm, fiind necesare 100-120 kg de seminţe de măzăriche şi 40-60 kg de cereale, adâncimea de încorporare a seminţelor fiind de 3-4 cm pentru solurile grele şi 5-6 cm pentru solurile nisipoase.
Epoca de semănat: primăvară devreme la maturitatea fizică a solului. Borceagul poate fi semănat şi toamna târziu, însă nu suportă iernile geroase fără zăpadă. Încorporarea sideratelor la cosire în sol cu se face cu următoarele utilaje agricole: Grape cu discuri; pot fi folosite specii de plante, unele dintre ele cu tocătoare şi cultivator; cu freză; cu tăvălugi cu bare longitudinale + freză. Indiferent de modul de încorporare, resturile vegetale trebuie să fie îngropate la suprafaţa solului ca la putrezire să nu aibă loc procese anaerobe.
Avantajele utilizării sideratelor: se combate eroziunea solului; facilitează infiltrarea apei în orizonurile mai profunde ale solului; ajută la dezvoltarea microorganismelor folositoare din sol; reduce temperatura solului în zilele cu arşiţă; contribuie la formarea humusului în sol şi-l asigură cu azot, măreşte aeraţia şi porozitatea lui, nu în ultimul rând, elimină uşor bioxid de carbon din descompunere, utilizat la fotosinteza frunzelor viţei de vie, mărind randamentul, într-o formă mai accesibilă devin elementele NPK, devenind un sol “viu” în care se inhibă dezvoltarea buruienilor.
Dezavantajele folosirii sideratelor: necesitatea monitorizării vremii de semănat; cheltuieli suplimentare pentru utilaje şi pentru materialul semincer; apariţia incomodităţilor la efectuarea diferitor lucrări agricole (scoaterea coardelor uscate tăiate, legatul în uscat, primele stropiri); competiţia pentru apă în anii secetoşi.
Utilizarea sideratelor în vie în formă de culturi agricole contribuie la îmbogăţirea solului cu substanţe nutritive, aerisesc solul, favorizează infiltrarea apei, micşorează evaporarea pe intervalele dintre rânduri ş.a. Incomodităţile aparente pot fi înlăturate prin întocmirea unui plan de execuţie a lucrărilor dintre rânduri şi la semănatul sideratelor.