Regenerarea sau rejuvenarea butucului trebuie să păstreze destul lemn, pentru tăierile din anul următor. Acesta este adesea cel mai critic aspect al procesului de tăiere, pentru că trebuie anticipată prezența lemnului nou la locul potrivit pentru tăierea din iarna viitoare. Acest lucru nu se face în mod automat, ci bine gândit, prin intermediul structurilor de retorsiune, de retur/ revenire, ținând cont de poziționarea mugurilor rămași după tăiere.
Nu toate viile se taie la fel
Într-adevăr, nivelul producției se stabilește conform direcției de utilizare a strugurilor, pentru evitarea sub-normării sau a supra-încărcării cu rod.Este deosebit de importantă alegerea tipului de tăiere, scurt sau lung, în funcție de soi, cunoscând faptul că mugurii bazali, situați pe formațiunile lemnoase scurte, sunt mai fertili decât omologii lor, de pe formațiunile lungi. Acest fenomen poate fi temperat prin tăiere, conducând la dispariția fenomenului de inhibiție corelativă a celor doi muguri din vârf.
În componența verigii de rod, cepul de rod sau de înlocuire care se lasă mai aproape de capul butucului (partea apicală a trunchiului), controlează acrotonia.
Amplasarea sistematică a cepului de înlocuire pe capul butucului, duce în timp la apariția unei formațiuni care seamănă cu un arici cu țepii tăiați sau un „cap de salcie”, numit astfel prin analogie cu morfologia sălciilor după tăierea lăstarilor anuali folosiți în industria împletiturilor din nuiele.
Evitarea îndepărtării de trunchi a punților de rod, prin repartizarea elementelor de rod și a celor de înlocuire, optimizând accesul la lumină și limitând alungirea părții lemnoase perene (capul butucului), nu este prea ușor de realizat.
Doar tăierea de iarnă, așa-numita „în uscat”, cu respectarea fluxului de sevă, este o metodă care scade frecvența apariției capetelor de salcie, în plantațiile unde tăierile se execută corect.
Tăierea viței-de-vie și riscul apariției bolilor
Prin rănile rămase de la tăiere intră bolile - este o afirmație parțial falsă. Vița-de-vie are o mare putere de a-și vindeca rănile. Îndată ce apare o rană, acolo se formează calus, țesut vegetal de natură fizico-chimică, cu rol în cicatrizarea leziunilor.Odată cu scăderea temperaturilor, toamna, majoritatea fungilor patogeni își reduc populațiile la formele de rezistență – spori, forme de viață în care vor trece peste sezonul rece.
Singurele îmbolnăviri care s-ar putea produce în timpul iernii, bolile lemnului, sunt și cele mai grave, pentru că sunt mutate de la o plantă la alta, prin intermediul foarfecilor.
Un mijloc de prevenire a bolilor lemnului la vița-de-vie este dezinfectarea sistematică a foarficelor și cunoașterea focarelor de infecție din propria plantație.
Dacă tăiem via prea târziu?
Unii spun că tăierea târzie a viței-de-vie duce la pierderea sevei și slăbirea în timp a plantei. Parțial adevărat și până aici nu e nimic contradictoriu. Dar, există un moment pentru fiecare lucrare.Majoritatea specialiștilor susțin tăierea și toaletarea viei în timpul dormansului, îndată după căderea frunzelor, începând cu luna noiembrie. Acolo unde tăierea se face manual și sunt mii de hectare, este cumva justificat economic, să începi tăierea atât de devreme.
Este adevărat că rănile produse la tăierile din iarnă se usucă mai rapid, dacă sunt expuse temperaturilor scăzute din timpul iernii și plânsul (exudatul sevei) în primăvară nu se manifestă pregnant cantitativ.
La fel de adevărat este și că, pentru a evita problemele de uscare și înghețurile severe de iarnă, via tăiată către începutul primăverii este mult mai puțin susceptibilă la bolile lemnului (esca, eutipoza), iar rănile se vindecă mult mai repede, însuși plânsul generând o calusare mai rapidă. De aceea, chiar și într-o exploatație individuală, în zonele unde au fost semnalate frecvent înghețuri târzii de primăvară, viile sunt tăiate ultimele.
Pe de altă parte, acrotonia, adică dominanta mugurelui apical asupra celorlalți în dezvoltarea plantelor, permite întârzierea tăierilor până când mugurii terminali se deschid. Este o practică ce prinde din ce în ce mai mult în arealele unde, în ultimii 10 ani, înghețurile târzii de primăvară au făcut ravagii. Acrotonia este valabilă și la o mulțime de pomi fructiferi sau arbori/ arbuști ornamentali.
Pe acest principiu, pentru a depăși înghețurile târzii de primăvară, am putea să amânăm tăierile caișilor, piersicilor, prunilor și chiar pe cele de la trandafiri, lăsând să înghețe frunzulițele de la vârful lăstarilor. Tăierea după aceasta fenofază ar stimula pornirea mugurilor bazali, întârziind intrarea în vegetație, până după trecerea perioadei critice din punct de vedere termic.
În Franța, după experiențele făcute de către profesorul Alain Deloire pe soiul Syrah, tot mai mulți viticultori din Alsace, Champagne sau Burgogne se reorientează către tăierile întârziate, care sunt de departe investiția cea mai favorabilă în lupta cu schimbările climatice, care aduc din ce în ce mai des temperaturi ridicate în Ianuarie și Februarie si înghețuri puternice în Aprilie și uneori chiar în Mai.
Sursa: Wine of România