RÂIA DE PICIOARE SAU CNEMIDOCOPTOZA PĂSĂRILOR. Simptome, tratament

10 mai 2024
Râia picioarelor la păsări, denumită si râia varoasă sau cnemidocoptică (cnemidocoptoza), este o dermatoză crustoasă proliferativă, declanșată de Cnemidocoptes mutans. Acarianul se infiltrează în solzii de pe picioarele păsărilor, unde se înmulțește, însă poate infesta și alte zone ale corpului.
 
Râia picioarelor este întâlnită la găină, curcă, bibilică, fazan şi, mai ales, la cocoşi şi curcani. Aceasta apare la păsările mai în vârstă, indiferent de anotimp şi se caracterizează prin cruste groase de culoare alb - văroasă la nivelul picioarelor, care duc în timp la desprinderea solzilor, inflamaţii şi şchiopături. Evoluţia bolii este în general lentă, iar contaminarea se face direct de la o pasăre la alta.
 
Râia corpului (Râia deplumantă) este o parazitoză foarte contagioasă, cu evoluţie rapidă. Parazitul se localizează în apropierea tijelor penelor, ducând la căderea acestora, mai întâi de pe crupion, apoi coapse, abdomen, aripi, iar pe piele apar cruste alb - cenuşii, fine, tărâţoase mai întâi. Din cauza pruritului, păsările se ciugulesc, tegumentul se inflamează devenind roşu aprins, sunt mereu agitate şi slăbesc.
 
De ce apare râia picioarelor la păsări?
Cnemidocoptoza apare ca urmare a contaminării cu acarianul Cnemidocoptes mutans. Instalarea afecțiunii este favorizată de mediul insalubru de trai al păsărilor de curte ori de companie: colivie și accesorii murdare etc. Totodată, râia picioarelor se transmite și în urma contactului dintre o pasăre bolnavă și o pasăre sănătoasă.
 
Simptomele aparente la râia picioarelor la păsări
  • Infecția cu Cnemidocoptes mutans poate rămâne latentă timp de mai multe zile, astfel ca primele simptome ar putea fi evidente abia după 6-12 luni.
  • Se remarcă apariția unei cruste spongioase de culoare alb cremos la nivelul picioarelor păsărilor infectate. Picioarele pot prezenta și prurit, dar nu în formă severă.
  • În cazurile avansate de cnemidocoptoza, pasărea șchiopătează, din cauza progresului infestării către noi articulații, dar și a necrozei și chiar a căderii degetelor de la picioare.
  • Pasărea bolnavă experimentează mâncărimi și un mare disconfort. Are dificultăți la deplasare, este mai apatică și poate refuza hrana. La găini, râia varoasă poate întrerupe ouatul.


 
Tratamentul specific pentru râia picioarelor la păsări
Tratamentul împotriva la râia varoasă nu este dificil, însă poate să dureze mai multe săptămâni. Picioarele păsărilor bolnave trebuie înmuiate într-o soluție de apă caldă și săpun sau glicerină, apă distilată sau ceai de mușețel.
 
După îndepărtarea crustei înmuiate, se aplică soluții specifice locale :
Unguent Fungibac-IAM  - Are acţiune antimicotică, bactericidă şi antiparazitară bine pronunţată datorită acţiunii sinergice ale substanţelor din compoziţia unguentului. Datorită elementelor care favorizează penetrarea ţesutului epithelial, unguentul nimiceşte agenţii patogeni pe toată suprafaţa afectată uniform.
 
Unguent Cazolin - În afecţiuni fungicide ale pielii şi fitodermatite. Preparatul este eficient în afecţiuni parazitare ale pielii. Preparatul se aplică sub formă de frecţii de două ori în zi, deoarece acţiunea camforului nu este de lungă durată.
 
Deltatox - Produsul este recomandat pentru combaterea insectelor zburătoare (familiilor Muscidae şi Tabanidae) generatoare de miaze (Lucilia sp. Califora sp.), păduchilor malofagi şi hematofagi (Bovicola sp. Goniodes sp. Haematofinus sp.), căpuşelor (Ixodes sp. Ripicephalus sp.), a agenţilor scabiei (Sarcoptes, Notoendres, Cnemidocoptes, Chorioptes, Otodeptes) şi a maladiilor provocate de ele.
 
Se recomandă tratament medicamentos cu ivermectină, care poate fi administrată injectabil sau prin aplicare directă la nivelul pielii ,tamponarea picioarelor trebuie repetata zilnic pană la dispariția completă a crustei.
 
De asemenea, la nivelul leziunilor se poate aplica o substanță uleioasă și densă (parafina, ulei alimentar etc), care are rolul de a sufoca acarienii, astupând canalele și gurile de oxigen. Acest tratament topic se executa de câteva ori pe săptămână.
 
Totodată, pentru ca tratamentul să fie eficient, se recomandă dezinfectarea coliviei și a accesoriilor cu soluții antiparazitare.
 
Sursa: Vet.md
loading ...