ÎNCĂ UN TRADER ANUNȚĂ ÎNCETAREA EXPORTULUI DE CEREALE DIN RUSIA

30 mar 2023
Traderul de produse agricole Cargill Inc nu va mai exporta cereale din Rusia. Compania americană a informat Ministerul rus al Agriculturii că va înceta exportul, începând cu 1 iulie. Aceasta este cea mai importantă decizie de retragere din Rusia, luată de un important trader mondial de cereale, transmite AGROMEDIA, cu referire la EconoMedia.

În calitate de cel mai mare exportator mondial de grâu, livrările de cereale ruseşti sunt vitale pentru comerţul mondial cu cereale şi livrările de alimente. Recolta consistentă de grâu, înregistrată anul trecut de Rusia a ajutat la reducerea cotaţiilor la bursă cu peste 40%, de la nivelul record atins imediat după invadarea Ucrainei.

Chiar dacă Cargill este un mare exportator de grâu rusesc, Guvernul de la Moscova susţine că decizia firmei americane nu va afecta exporturile sale de cereale. Încetarea activităţilor de export ale Cargill pe piaţa din Rusia nu va afecta volumul livrărilor de cereale peste hotare. Activele de export de cereale ale companiei vor continua să funcţioneze, indiferent de cine le va gestiona, a informat Ministerul rus al Agriculturii într-un comunicat de presă.

Anterior, cotidianul financiar rus RBC a dezvăluit că divizia din Rusia a Cargill a trimis o scrisoare secretarului de stat în Ministerul rus al Agriculturii, Oksana Lut. Astfel a informat în legătură cu decizia companiei de a înceta să mai exporte cereale din Rusia, începând din sezonul următor. Potrivit RBC, Cargill ar urma să exporte 2,2 milioane de tone de cereale ruseşti în sezonul 2022-23, sau aproximativ 4% din exporturile totale de cereale ale Rusiei.

Produsele agricole ruseşti nu sunt vizate de sancţiunile internaţionale impuse Moscovei, dar tranzacţiile cu Rusia sunt complicate de restricţiile, impuse băncilor şi companiilor de stat ruseşti. Unii traderi străini au început deja să îşi reducă activităţile din Rusia. De exemplu, Bunge Ltd. a anunţat, la scurt timp după debutul războiului, că va suspenda noile afaceri de export cu Rusia. Archer – Daniels – Midland Co. a anunţat şi el că îşi va reduce operaţiunile din Rusia, chiar dacă are o prezenţă limitată în Rusia.

Archer Daniels Midland Co, Bunge, Cargill Inc şi Louis Dreyfus Co., regrupate popular sub acronimul ABCD, sunt cele patru mari grupuri care domină industria mondială a tranzacţiilor cu cereale. Traderii de cereale fac profit din achiziţionarea, vânzarea, stocarea şi transportul recoltelor.
 
loading ...