CU GENETICA NUSEED PENTRU FLOAREA-SOARELUI FERMIERII OBȚIN RECOLTE BUNE

01 mar 2024
Genetica Nuseed cucerește tot mai mulți fermieri de pe piața Moldovei și României. Compania înregistrează creșteri importante, în ciuda tot mai multor provocări cu care se confruntă fermierii.
 
Începând cu anul 2018, anul de lansare Nuseed în Republica Moldova, vânzările au crescut constant. Optând pentru parteneriate cu distribuitori, Nuseed a reușit să atingă o impresionantă cotă de piață de 10% pentru hibrizii de floarea-soarelui.
 
Republica Moldova este o piață importantă pentru noi din punctul de vedere al hibrizilor de floarea-soarelui de consum, dar situația s-a schimbat puțin. Dacă până acum ceva timp, fermierii din Moldova cunoșteau compania Nuseed pentru hibrizii de consum și pentru decorticare, începând cu anul 2021, compania a extins portofoliul, incluzând hibrizi linoleici și higholeici. Astfel, în doi ani, am ajuns să fim un jucător important și pe această piață, fermierii cu care colaborăm prin intermediul distribuitorilor fiind mulțumiți de cantitatea de ulei pe care o pot obține la cultivarea acestor hibrizi.
 
În 2023 nu am avut semințe suficiente pentru a acoperi cererea de pe piață. La moment, distribuitorii sunt principalii care ne ajută să asigurăm fermierii cu genetica Nuseed, fapt pentru care suntem recunoscători acestora. În 2024, ținând cont de precomenzile fermierilor și anticipări, prognozăm o depășire a cotei de piață de 10%, menționează Teodor Cojocaru, Manager vânzări România și Republica Moldova.


 
Potrivit datelor oficiale furnizate de autorități, Moldova este țara în care Nuseed a reușit să atingă o cotă de piață de 10%.
 
Pentru o companie fără niciun angajat prezent tot timpul în teren, este un rezultat foarte bun. Rezultatele obținute de fermierii din Republica Moldova cu genetica Nuseed reconfirmă calitatea ireproșabilă. Ținând cont de aceste rezultate, Republica Moldova este o țară foarte importantă pentru noi, oportunitate pe care ne propunem să o valorificăm la maxim prin oferirea noilor soluții și recomandărilor pretabile.
 
Potrivit lui Teodor, fermierii din Republica Moldova, în ciuda faptului că nu au aceleași avantaje de care beneficiază fermierii din UE, au ajuns la un nivel de performanță foarte bun.
 
Chiar dacă există mai multe aspecte care depind de fermieri, la moment, dezvoltarea acestora este stagnată de războiul din Ucraina. Din păcate, atât piața din Republica Moldova, cât și din România este puternic afectată de conflictul din Ucraina, punând presiune asupra prețurilor recoltelor fermierilor. Agricultorii din Moldova sunt cel mai afectați.
 
Genetica Nuseed este adaptată condițiilor din câmp, oferindu-le fermierilor o bună rezistență sau toleranță, după caz, la principalele provocări.
 
Cu toate acestea, fermierii își doresc să testeze și să cultive ceva nou, performant, astfel cercetătorii Nuseed sunt mereu în identificarea și crearea noilor soluții. Din cauza schimbărilor climatice, fermierii își doresc hibrizi mai timpurii. Pentru a acoperi acest segment, am lansat pe piață în acest an un hibrid timpuriu, iar gama va fi suplinită cu alți doi hibrizi în anul următor.
 
În plus, vedem o reorientare a fermierilor de la hibrizi de consum uman și decorticați spre hibrizi pentru producția de ulei, segment pe care nu eram un jucător important, dar, în ultimii ani, datorită cererii fermierilor, investim pentru a-l dezvolta.
 
Furnizăm fermierilor cu care colaborăm sfaturi privind ajustarea epocii de semănat în funcție de condiții și alte aspecte ale tehnologiei, acestea fiind capabile să asigure atingerea potențialului hibrizilor.
 
Pe lângă semințele de floarea-soarelui, un segment important pentru care compania Nuseed vede un potențial bun sunt hibrizii de sorg. Astfel, în următorii ani, vor fi oferite mai multe soluții și la capitolul hibrizi de sorg.
 
Pentru mai multe detalii despre soluțiile Nuseed, accesați acest link, iar dacă nu vă puteți determina care hibrid ar fi potrivit pentru ferma dvs, apelați la distribuitorii Nuseed în Republica Moldova.
loading ...