MAI PUŢIN GRÂU ŞI MAI MULT PORUMB. Primele estimări oficiale

10 apr 2024
Potrivit primelor estimări oficiale ale Comisiei Europene, suprafaţa totală alocată culturii grâului în anul agricol 2023-2024 ar fi de 22,9 milioane hectare, ceea ce presupune o scădere de 994.000 de hectare sau 4,2% mai puţin comparativ cu sezonul anterior, scrie Revista Ferma.
 
Analiştii se aşteaptă la diminuări ale suprafeţelor cu grâu în cazul a trei mari ţări producătoare, respectiv Franţa, România şi Germania. În schimb, experţii de la Bruxelles se aşteaptă la o extindere a suprafeţelor cultivate cu porumb în acest an, cu 760.000 de hectare sau cu 9,1% până la 9,15 milioane de hectare. Predicţiile UE susţin că în special Franţa, România, Ungaria, Spania şi Italia vor semăna mai mult porumb în această primăvară.
 
De asemenea, conform prognozei Comisiei Europene, orzul a înregistrat o pondere mai mare a suprafeţelor agricole semănate în acest sezon, având o creştere de 359.000 de hectare (+3,5%) faţă de anul agricol anterior, astfel încât suprafaţa totală semănată ar fi de 10,68 milioane de hectare.
 
Presupunând recolte medii, Comisia UE estimează pentru întreg spaţiul comunitar o recoltă de cereale anul acesta de 278,82 milioane de tone, ceea ce ar corespunde unei creşteri de 3,4% faţă de 2023. Pentru grâu este prognozat un volum de 120,75 milioane de tone, în scădere 3,9% comparativ cu anul precedent. În ceea ce priveşte producţia UE de porumb şi orz, oficialii de la Bruxelles se aşteaptă la o creştere de 10,8% până la 68,99 milioane de tone, respectiv 13% până la 53,71 milioane tone faţă de 2023.
 
În cazul porumbului, plusul de recoltă s-ar datora suprafeţelor în creştere, pe când la orz creşterea ar fi indusă de îmbunătăţirea randamentelor. În ceea ce priveşte seminţele oleaginoase, experţii se aşteaptă la o producţie de 19,47 milioane tone de rapiţă şi o cantitate record de 10,69 milioane tone de seminţe de floarea-soarelui în 2024.
 
 
loading ...