CAPRELE NUBIENE – CUM LE CREȘTEM CA SĂ DEA PÂNĂ LA 5 LITRI DE LAPTE PE ZI?

02 mai 2022
Este adevărat că pentru caprele nubiene e nevoie de puțin mai multă mâncare și mai calitativă decât pentru cele moldovenești, dar în final, când obținem producția și facem calculele, ne convingem că cele nubiene sunt mult mai profitabile. Cantitatea de lapte este mai mare, iar proprietățile acestuia – net superioare.

Despre cum trebuie crescute corect caprele nubiene ne-a vorbit Dumitru Baljicov, administrator la unica fermă de prăsilă din Moldova, certificată și înregistrată în SUA, despre care am scris într-un articol precedent.

Care este secretul obținerii unei cantități bune de lapte?

Capra trebuie să se simtă bine, să fie sătulă, să aibă mâncare gustoasă, să fie lipsită de stres. Afară trebuie să fie temperaturi constante, asta, la fel, influențează lactația, iar în timpul mulsorii să le punem caprelor să asculte muzică clasică, susține Dumitru.

Fermierul povestește că nu este foarte mare diferență între creșterea caprelor simple și cele de rasă pură nubiană. Pentru a obține cantități maxime de lapte, însă, fermierii trebuie să țină cont de niște criterii.  

Le hrănim cu același fân, nimic deosebit, dar să fie calitativ, fie de lucernă, fie de luncă. Important: nu se dă dozat. Noi le dăm fără normă, ele permanent au la dispoziție fânul și mănâncă când și cât doresc.

De asemenea, nu recomandăm pășunatul clasic sau pășunatul cu cioban, parcurgerea unor distanțe mari în timpul pășunatului. Capra nubiană este mare, grea, are în jur de 75 de kg masa vie și kilometrii mulți parcurși vor consuma multă energie, respectiv, vom avea cantități mai mici de lapte. Plus, iarba verde care crește la noi este suculetă, nu conține suficienți nutrienți. Alt ceva este iarba special semănată pentru pășunat. Din păcate, la noi încă nu este suficient de dezvoltat acest aspect, foarte important, de altfel.

O soluție ar fi pășunatul profesional, pe pășunele special pregătite, semănate cu iarbă anumită pentru animale, ea crește destul de repede. Aceste parcele le îngrădim cu electro păstor, un fir electric foarte subțire. Astfel, capra se duce singură la pășunat, nimeni n-o fugărește, își ia norma ei verde. La ferma noastră, pășunele, ocolul și grajdul sunt alături toate. Astfel, căprița fericită alege ce vrea să mănânce: paște iarbă verde sau se duce la fân. Asta este important și din alt punct de vedere: atunci când este mai rece, capra decide când să se ducă sub acoperiș sau când stă afară. Temperaturile, la fel influențează producția.

De asemenea, în alimentație adăugăm nutrețurile combinate. De două, trei ori pe zi, anul împrejur, nu doar în perioada de gestație. Avem diferite rețete, în funcție de vârstă. Ele conțin cereale: porumb, orz, ovăs, șrot de soia, șrot de floarea soarelui, drojdii furajere, zahăr, sare, meluza - ca un calciu furajer. Caprele mulgătoare au porția mai bogată, în medie 3 kg pe cap de animal, pe zi. Doza minimă ar fi 1 kg.

Caprele nubiene sunt pe primul loc în lume după cantitatea de lapte pe care îl dau zilnic – 3 litri, în medie, dar și după perioada mulgătoare – 270 de zile pe an, până la vârsta de 8, 9  ani.

Avem un grafic după care mulgem caprele. Imediat după fătare, este o singură mulsoare, fiindcă mănâncă iezii, apoi, după înțărcare sunt 2 mulsori și treptat, trecem la trei mulsori pe zi. Înainte de fătare cu două luni, uneori și cu o lună, revenim la două mulsori și deja în ultima săptămână o mulgem doar o dată. În medie, 70% din an, le mulgem de trei ori pe zi.

Dacă vorbim de cantitatea de lapte, este corect să calculăm media pe zi, nu laptele la mulsoare. Un alt factor care influențează acest aspect este și vârsta caprelor. Capra tânără, la prima fătare va da în jur de 3 litri pe zi. Pentru o capră la prima lactație este destul de mult. Apoi, cantitatea de lapte crește treptat. În anul doi, vom avea 4 litri, în al treilea an, 4,5 litri, în anul 4 poate ajunge și la 5 litri de lapte pe zi, acesta este deja un record. În Republica Moldova, nu avem alte capre care dau 5 l de lapte pe zi. Aceasta este media anuală, pentru că variația de lactație pe parcursul unui an, în funcție de diverși factori, variază mult.

Singurul dezavantaj al acestei rase de capre este faptul că sunt sensibile la schimbările climaterice și nu iubesc frigul. Astfel, iarna necesită o încăpere închisă în care temperatura să nu coboare mai jos de +5 grade.

Capra nubiană are păr scurt și vara, și iarna. Din acest motiv, fiind de origine din Africa, uneori poate să-i fie frig în Moldova. Iarna, noi le ținem în grajd pereții căruia i-am izolat, pentru a menține temperatura constantă. Un risc de îngheț îl prezintă și urechile lungi, ele pot degera, deși în Moldova nu am avut așa cazuri. Norma lor de temperatură este +5 grade Celsius. Noi, pentru că le creștem la nivel profesional, avem ventilare și lumină. Nu au nevoie de foarte mult spațiu, în medie – 2 mp pentru fiecare animal.

Unul din principalele avantaje al caprelor nubiene este faptul că nu au sezon de reproducere. Ele se pot împerechea anul împrejur, astfel, avem lapte tot anul. Asta ar ajuta fermierii să acopere deficitul de lapte de capră care este pe piața locală în sezonul rece, exact atunci când este cel mai solicitat. Un alt mare plus este faptul că nubienele fată câte 4 iezi. La ferma de la Bardar, a fost atins și recordul de 5 iezi la o fătare.

Dacă vorbim despre boli, caprele nubiene pot avea aceleași infecții și se comportă exact ca și celelalte rase din țara noastră.

Detalii despre prețul iezilor de rasă Nubiană și ferma de prăsilă de la Bardar, puteți găsi în articolul nostru precedent: FERMA DE PRĂSILĂ A LUI DUMITRU BALJICOV - unica din Moldova, certificată și înregistrată în SUA.
 
 
 
loading ...