Aproape 2 000 de familii din satele din Republica Moldova primesc furaje în cadrul asistenței de urgență. Este posibil printr-un proiect de 2 milioane de euro, implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și cu sprijinul financiar din partea Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA).
Asistența oferită este crucială pentru familiile vulnerabile al căror trai depinde de animalele de pe lângă casă. FAO a pregătit un plan de sprijin rapid pentru a face față situației de urgență, a răspunde necesităților imediate din sector și pentru a mobiliza resurse suplimentare. Prin eforturile noastre comune, putem face o diferență reală în viața celor afectați de criză și putem crea un viitor durabil pentru populația rurală, a declarat Tudor Robu, adjunctul Reprezentantului FAO în Republica Moldova.
Sub amenințarea efectelor războiului din Ucraina și a secetei severe din 2022, susținerea oferită îi va ajuta pe micii fermieri și familii aflate în mare dificultate să își hrănească vitele și să aibă un pahar de lapte pe masă.
Fiecare dintre gospodăriile selectate primesc până la 350 kg de furaj – suficient pentru a-și hrăni animalele până la începerea noului sezon de pășunat așteptat peste două luni sau mai mult.
FAO a început distribuirea furajelor pe 1 martie în raionul Basarabeasca, pe 4 martie în raionul Căuşeni şi pe 27 martie în raionul Cahul.
Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, a declarat că Republica Moldova este recunoscătoare pentru acest ajutor.
Suntem recunoscători pentru sprijinul Austriei și al FAO în acoperirea celor mai urgente necesități ale familiilor vulnerabile”, a spus Bolea. „Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare se angajează să colaboreze îndeaproape cu FAO și alți parteneri de dezvoltare în implementarea acțiunilor agreate pentru atenuarea efectelor provocărilor actuale pentru sectorul agricol.
Ministerul a solicitat anterior sprijin de la partenerii internaționali, inclusiv FAO, pentru a oferi asistență de urgență. FAO a răspuns cu Planul său de răspuns rapid, care include achiziționarea de semințe, îngrășăminte și furaje pentru a fi distribuite gospodăriilor și micilor fermieri din cele mai afectate raioane. FAO a utilizat 280 000 USD din Planul său de răspuns rapid pentru a procura furaje și a mobilizat sprijin financiar suplimentar din partea Agenției Austriece pentru Dezvoltare și a Guvernului Japoniei.
În ultimele zile, familiile din Republica Moldova au primit sprijinul necesar și adaptat celor mai urgente necesități pentru a atenua impactul războiului din Ucraina și a secetei de anul trecut. Sunt recunoscător partenerilor noștri FAO și PNUD pentru activitățile realizate. Împreună, ne asigurăm că persoanele cele mai vulnerabile au acces la oportunități de a-și îmbunătăți condițiile de trai, la muncă decentă și locuri de muncă remunerate satisfăcător, a declarat Gunther Zimmer, șeful biroului Agenției Austriece pentru Dezvoltare la Chișinău.