Ucraina este pregătită să accepte restricții în schimburile sale comerciale cu Uniunea Europeană, pentru a dezamorsa o dispută cu Polonia, dar îndeamnă blocul comunitar să interzică importurile de cereale rusești, a declarat Taras Kachka, ministrul ucrainean al Comerțului, scrie Revista Ferma.
Poate că, pentru o perioadă de tranziție, acest tip de abordare gestionată a fluxurilor comerciale dintre Ucraina și UE este ceva de care avem nevoie cu toții, a spus ministrul ucrainean. ”
În ceea ce privește grâul, nu Ucraina cauzează probleme agricultorilor polonezi, ci Rusia, spune Taras Kachka
După invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022, UE a suspendat tarifele pentru importurile ucrainene, dar Polonia și alte țări învecinate s-au confruntat în scurt timp cu probleme serioase pe piețele interne, din cauza surplusului de cereale și a prețurilor mici. Fermierii europeni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva concurenței neloiale.
Trebuie să găsim o soluție care să protejeze în mod eficient piețele poloneze și europene împotriva concurenței inegale, a declarat recent premierul polonez, Donald Tusk.
El a fost de acord cu ministrul ucrainean cu privire la necesitatea interzicerii importurilor agricole din Rusia și Belarus, măsură care va fi susținută de Lituania, a declarat prim-ministrul lituanian Ingrida Šimonytė.
Tusk a spus că restricțiile la nivelul întregului bloc ar fi mai eficiente, după ce Letonia a impus recent o interdicție la nivel național asupra importurilor rusești, scrie Financial Times.