MONITORIZEAZĂ SĂNĂTATEA VACILOR DIRECT DE PE TELEFON. Cum? Vedeți AICI

23 jun 2023
Ana Pancrat-Boet gestionează, alături de soțul său, Jim Boet, olandez, care s-a stabilit cu traiul în Republica Moldova, o fermă de vaci. Ana este exemplul de femeie care reușește peste tot. Este mama a 6 copii, are grijă de vacile de rasa Holstein Freisian de la fermă. Și mai este implicată activ și în cadrul Asociației Fermierilor-Producători de Lapte. Tot Ana este și cea care a motivat sute de oameni să creadă în Grupul de Acțiune Locală „Răzeșii de pe Ciuhur”.
 
A creat Grupul de Acțiune Locală „Răzeșii de pe Ciuhur

Este originară din nordul țării, dintr-un sat din raionul Ștefan Vodă, și este ferm convinsă că „omul sfințește locul”. 
 
La început, nu știam ce este GAL, nu înțelegeam ce este asta, dar am zis - hai să văd. Ulterior, am unit toți primarii și am ajuns la un numitor comun pentru dezvoltarea comunității. Am fost și Președinte de GAL o perioadă, dar am făcut loc pentru ați oameni talentați, care dispun și de mai mult timp pentru a se implica în dezvoltarea satelor noastre. A fost o experiență unică și extrem de prețioasă pentru mine, spune antreprenoarea.


 
Cât despre fermă, Ana mărturisește că „motorul” întregului proiect este soțul său, care vine și cu o experiență vastă în domeniu. Ea, însă, este ce care face ca lucrurile să se întâmple și gestionează cu multă dăruire această afacere.
 
Își dorește o fermă exact ca în Europa

Începutul a fost foarte greu. Lipsea cadrul legal. Am lucrat cot la cot cu ANSA pentru a aduce animalele pe care le voiam din Olanda. Am fost și în Danemarca ca să aducem rasa Holstein Freisian, rasa de vaci care oferă cel mai mult lapte, cam câte 45 de litri pe zi. A fost extrem de dificil, am stat în vamă cu vacile și cu o groază de certificate. Dar iată-ne aici după 11 ani în care am muncit foarte, foarte mult, povestește Ana Pancrat.
 
Pentru că și-a dorit să aibă o fermă exact ca în Europa, Ana a început să caute proiecte inovatoare, care puteau fi implementate în propria gospodărie. Astfel, a pus în practică o serie de lucruri inedite pentru fermierii locali.



În prezent, Ana merge prin țară și prestează servicii de curățare a copitelor la vaci. În urma a două apeluri de grant, lansate de GAL-ul „Răzeșii de pe Ciuhur”, familia de antreprenori a obținut un aparat de ultrasonografie pentru vaci și un stand de contenție pentru trierea copitelor.
 
Monitorizează sănătatea animalelor direct de pe telefon

De asemenea, Ana este pionier în digitalizarea și robotizarea fermelor, lansând un start-up prin care activitatea fermei trece de pe hârtie în calculator.


 
Și această idee, de a aduce niște softuri de digitalizare în fermă, este o inovație pentru țara noastră. Noi aveam registre cu tot arborele genealogic al fiecărei vaci, acum totul este în calculator. O altă inovație a fost implementată pentru a monitoriza sănătatea bovinelor. Printr-un cip, noi verificăm temperatura vacilor. Iar prin telefon, primim alarmă dacă vaca are febră, nu rumegă ori este prea activă.

De asemenea, urmează să cumpărăm un robot care împinge mâncarea aproape de animale, acum avem un tractor, dar noi am decis să economisim pe motorină și să apelăm la un robot care ar face munca mai rapid, povestește femeia.
 
Exemplul de la ferma familiei Boet a fost salutat de mai mulți fermieri, iar, în prezent, Ana oferă consultanță în acest domeniu.

Sursa: Leaderin.md
loading ...