AFACERE CU PREPELIȚE. Istoria de succes a lui Gheorghe Agriș din Cahul

17 nov 2023
A început să crească prepelițe din necesitate și a ajuns să dezvolte o afacere în acest domeniu. Gheorghe Acriș din satul Pelinei, raionul Cahul a găsit în creșterea prepelițelor o oportunitate de afacere și un mod de a-și îmbunătăți starea de sănătate. Cu sprijinul unui proiect european, el a deschis o crescătorie de prepelițe, transmite AGROMEDIA, cu referire la Ziua de azi. 
 
Ideea de a crește prepelițe a început mulți ani în urmă. Având probleme de sănătate, medicii mi-au recomandat produse din prepelițe, cum ar fi ouăle, carnea lor, acestea fiind foarte sănătoase și fără grăsimi, a spus bărbatul.
 
Un aspect esențial pentru succesul crescătoriei este tehnologia folosită. El a investit într-un incubator, frigider, un generator care asigură alimentarea cu energie electrică în caz de întreruperi, evitând astfel consecințele negative care pot apărea în astfel de situații. De asemenea, hrana bună, menținerea unei temperaturi adecvate și asigurarea unor condiții optime de igienă sunt cheia pentru a obține produse de înaltă calitate.
 
Pentru prepelițe, cea mai importantă este hrana, temperatura, condiții bune și curățenia. Trebuie să faci din suflet. Toți ne gândim cum să facem bani, dar dacă nu faci ceea ce îți place, nu se va primi nimic, a afirmat acesta.
 
Deschiderea crescătoriei de prepelițe nu a fost lipsită de provocări pentru Gheorghe Acriș. Dar, consideră că în fața provocărilor și a incertitudinilor, este esențial să fim curajoși și să nu renunțăm la visurile noastre.
 
Mi-a fost frică prima dată să depun la acest proiect, dar până la urmă am ascultat sfaturile bune și am aplicat. Trebuie să fim mai curajoși, să trecem peste frică și peste emoțiile noastre și să nu dăm mâinile jos, a recunoscut Gheorghe.
 
Prin deschiderea crescătoriei de prepelițe în Pelinei, Gheorghe le oferă oamenilor din comunitate produse sănătoase, consolidând încrederea într-un stil de viață sănătos și promovând dezvoltarea economică locală.
loading ...