PRIMII CASTRAVEȚI MOLDOVENEȘTI SUNT DEJA PE PIAȚĂ, ROȘIILE ÎNTÂRZIE

03 apr 2023
Sezonul se anunță a fi unul bun pentru crescătorii de legume. Primii castraveți și primele ridichi, producție autohtonă, pot fi cumpărate deja în piețele din țară. Castraveții sunt la prețul de 70-100 de lei/kg. Nu este unul accesibil pentru toți cumpărătorii, dar este justificat de investițiile mari suportate de legumicultori și deficitul de pe piață creat în urma interdicției de export pentru castraveții din Turcia. Este un avantaj pentru producătorii noștri, dar acesta vine la pachet cu mărirea cotului de producție de la 40, la 80 de lei/kg, spune Iurie Begal, specialist în legumicultură.

Castraveții pe care-i găsim în piețele din Chișinău sunt aduși de la Parcani, Regiunea Transnistreană. La Copceac, Găgăuzia, legumicultorii au plantat răsadul în sere în perioada 25-26 februarie. În prezent, sunt în plin proces de rodire, fiind efectuate deja 6-7 recoltări, menționează Iurie Begal.

Potrivit specialistului, condițiile climaterice nu sunt cele mai bune pentru legumele din spațiu protejat anul acesta. Soare nu avem nici în martie, nici în aprilie. Chiar dacă serele sunt încălzite, castraveții sunt iubitori de lumină și în lipsa soarelui, stagnează în dezvoltare. 

Anul acesta, roșii moldovenești vom avea cu 1 lună mai târziu

Tomatele întârzie cu aproape o lună. Este din cauza frigului și a costurilor mari la energie – motiv care a determinat legumicultorii să le planteze mai târziu. Sunt și dintre cei care s-au grăbit să le planteze mai devreme, păcăliți de un februarie cald, dar nu pot mențină temperatura în seră mai mare de +10 grade Celsius și plantele nu se dezvoltă. Varză vom avea pe la mijlocul lunii mai, pentru ea condițiile au fost bune și este destul de frumoasă, susține Iurie Begal.

Legumicultorii testează hibrizi noi

O bună parte din hibrizii de tomate sunt noi, cu rezistență la fuzarioză. Și la castraveți avem hibrizi noi care se testează. Sunt platforme care au trecut din Ucraina la noi și avem ocazia să testăm 34-35 de hibrizi noi de castraveți. Tendința este: productivitate timpurie, consum limitat de apă și rezistență la boli și dăunători. Odată cu aprobarea registrului din UE, este mai simplu pentru noi să testăm și să creștem soiurile din Europa. Nu mai trebuie să așteptăm perioada de 3 ani pentru raionare și este un avantaj.

Sperăm anul acesta și piață de desfacere să avem. Importurile au fost limitate, războiul din Ucraina reduce din producția acestei țări și vom exporta noi, la fel și în România se exportă legume moldovenești. Sperăm să exportăm anul acesta în Ucraina și pepene verde, și pepene galben, și ceapă, mai spune specialistul.

În 2023, 6-7 procente din terenurile cultivate în Republica Moldova sunt cu legume. În toate serele fermierii au plantat, produc răsad sau cresc legume în spațiu protejat. La sfârșitul lunii aprilie, se planifică plantarea în masă a legumelor din sere.
loading ...