BIBILICA – RASE PRODUCTIVE. Carnea de bibilică: beneficii și proprietăți

27 apr 2023
Bibilicile sunt păsări crescute atât pentru aspectul său atrăgător, cât și pentru carnea cu proprietăți multiple și gust deosebit și pentru ouăle fără colesterol. De asemenea, bibilica este de ajutor în grădină pentru că elimină căpușele, păduchii, furnicile și șoarecii.

Familia Numididae, din care fac parte bibilicile, este reprezentată de mai multe specii, care populează toată Africa, Madagascarul, sudul Saharei, India și sudul Franței. Unele au capul golaș, prevăzut cu mărgele și coif, iar altele poartă un moț de pene pe cap.

Bibilicile, denumite și picherițe sau pichi sunt păsări masive. Sunt o rasă grea, care ajunge la 5kg. Bibilicile sunt rude apropiate cu găinile, curcile și prepelițele, dar nu se asociază niciodată cu celelalte păsări din gospodărie, scoțând și un sunet diferit.

Ouăle de bibilică sunt de culoare sur-deschis, mai mici decât cele de găină și cântăresc 43-48 de grame. Au o formă de pară, cu coaja groasă și rezistentă. Rezistă la transportare pe distanțe mari și își păstrează calitățile gustative timp de jumătate de an, dacă sunt păstrate la temperatura de 0 până la +10 grade C, conțin vitamina A, nu provoacă reacții alergice atât la copii, cât și la maturi. De asemenea, ouăle de bibilică nu conțin colesterol.
 

CELE MAI FRUMOASE ȘI PRODUCTIVE RASE DE BIBILICI

Bibilica cu pete gri sau bibilica broiler francez

Pasărea este răspândită datorită culorii sale frumoase, a rezistenței și adaptării ușoare la variate condiții de creștere și a productivității moderate. Carnea lor este de culoare roșu închis, ceea ce uneori îi sperie pe fermierii începători. Bibilicile din această rasă sunt foarte zgomotoase și, în ciuda procesului de domesticire vechi, de secole, și-au păstrat obiceiurile sălbatice.



La maturitate, femelele cântăresc 1,6 kg, iar masculii  ajung până la1,8 kg. Carnea acestei rase este bine cunoscută pentru gustul intens și deosebit. Femela este mamă bună, face câte 90 de ouă pe sezon, care cântăresc câte 45 de grame.

Bibilica cu piept alb

Nu mai puțin obișnuită și frumoasă, această pasăre are un caracter prietenos și liniștit. Profesioniștii spun că cu cât pieptul bibilicii este mai alb, cu atât este mai productivă. Este o rasă de selecție internă, crescută prin încrucișare cu pui de rasă Livorno. Are o productivitate excelentă.


 

Bibilica azurie

Acest tip de bibilică are un penaj foarte frumos. Datorită nuanței lor albastre pastelate, penele sunt foarte populare în fabricarea de accesorii și amulete. O femelă poate atinge greutatea de 2,5 kg, iar masculul de doar 2 kg. Pasărea nu este pretențioasă, se adaptează bine la condițiile de creștere. Sunt rezistente la boli și au viteză bună de creștere.


 

Bibilica albă siberiană

Fermierii aleg această pasăre pentru ouă de calitate și sănătoase. Această bibilică este perfectă pentru reproducere. Spre deosebire de alte rase, în care este imposibil să împărțiți descendenții după sex fără abilități speciale, la bibilicile albe, masculii au penaj maro deasupra capului, iar femelele - bej.



Această rasă este foarte rezistentă la frig, crește cu ușurință și în zonele cu temperaturi mult scăzute sub zero grade. Bibilica albă se remarcă prin productivitate înaltă de carne și ouă, crește și adaugă rapid în greutate. Femela ajunge să cântărească 2 kg și face până la 110 ouă pe sezon. Carnea, la fel, este foarte gustoasă și dietetică.

Carnea de bibilică, proprietăți

Carnea de bibilica este specială în comparație cu a altor păsări de curte și la francezi este considerată o adevărată delicatesă. Carnea de bibilică este slabă și conține mulți acizi grași esențiali. Este săracă în calorii. Conține aproximativ 135 kilocalorii / 100 grame, în timp ce carnea de curcan are aproximativ 109 kilocalorii. De asemenea, carnea de bibilică conține multe vitamine (E, B1 și B12) și minerale precum magneziu, calciu și fier.

În special carnea păsărilor tinere este fragedă și foarte savuroasă. Gustul este similar cu al cărnii de vânat, dar mai delicat și nu la fel de puternic. Carnea de bibilică poate fi gătită în foarte multe moduri: la grătar, în tigaie sau prăjită. Este o sursă foarte bună de proteine, astfel ajută la dezvoltarea musculaturii.

Indiferent de rasă, bibilicile vor încânta cu siguranță proprietarul cu o rezistență bună la boli, un caracter plin de viață și produse gustoase.

Surse: Toateanimalele.ro, Animalefans.com


 
loading ...