PORCI PIETRAIN – RANDAMENT MARE DE CARNE, CONȚINUT MIC DE GRĂSIME

17 mai 2023
Rasa de porci Pietrain este cunoscută pentru randamentul mare de carne, conținutul mic de grăsime. Carnea de Pietrain este considerată dietetică, motiv din care este mai scumpă. Porcul din rasa Pietrain are un randament la tăiere foarte mare, de aproape 80%. 70% din carcasă este reprezentată de carne, iar restul de șuncă și bacon. De altfel, baconul obținut de la această rasă de porci este de foarte bună calitate.
 

Porci Pietrain - Origine și istoric

Rasa de porci Pietrain a fost obținută prin încrucișarea succesivă a suinelor din rasele Berkshire și Tamwork cu porcinele din rasele franțuzești. Rasa a devenit foarte populară în Belgia anilor 1950-1951, după care a fost exportată și în alte țări ale Europei, în special în Germania. De altfel, în Germania rasa de porci Pietrain este folosită și pentru îmbunătățirea altor rase, pentru sporirea calității cărnii.


 

Porci Pietrain - Descriere fizică

Porcul din rasa Pietrain este un animal de talie mijlocie, cu picioare mai scurte decât la alte rase de porci, însă cu un trup foarte musculos, caracteristic raselor pentru producția de carne. Are corpul cilindric și bine dezvoltat, capul mic și gâtul scurt. Pielea este albă cu pete negre, în special în zona crupelor și a flancurilor. 

Citește și: Porci Mangalița
 

Porci Pietrain - Comportament și personalitate

Porcul din rasa Pietrain este foarte prolific, de la o singură fătare rezultând aproximativ 10 purcei. Până la vârsta de 7 luni aceștia ajung la o greutate de 80-90 de kilograme.



Deoarece este o rasă dezvoltată pentru producția masivă de carne, inima și plămânii au dimensiuni mai reduse, ceea ce face ca acest porc să fie foarte sensibil la stres. Proprietarii și fermieri de porci din rasa Pietrain trebuie să aibă mare grijă atunci când cântăresc sau castrează animalul. La efort, porcul din rasa Pietrain este predispus la șocuri cardiace și respiratorii.
 

Porci Pietrain - avantaje

  • valorifică foarte bine hrana administrată, putând atinge un spor zilnic de peste 700 gr;
  • raportul carne- grăsime în carcasă este unul foarte bun, peste 70% este carne, restul fiind reprezentat de șuncă și bacon de foarte bună calitate;
  • porci din rasa Pietrain sunt programați la nivel genetic să nu acumuleze țesut adipos;
  • se găsesc relativ ușor exemplare valoroase pe piață;
  • prețul de achiziție a unui exemplar nu este foarte ridicat.



Sursa: Zoo.ro
 
loading ...